Un munte pentru Dumneavoastră
Motivație. Mișcarea turistică montană din România se urnește greu. Dacă în regimul trecut tineretul, oamenii muncii,  organizațiile de partid se întreceau în excursii la munte, în amenajarea și marcarea potecilor, în construirea de adăposturi și cabane, în perioada postcomunistă nu mai avem instituții interesate sau obligate să întrețină un minim de  bază materială: poteci, marcaje, adăposturi, mijloace de informare. Teoretic, acestea sunt la latitudinea autorităților locale, care fie ca nu au fonduri, fie că au alte priorități de finanțat. Pădurarii aveau ca obligație întreținerea potecilor din fondul forestier, noile coduri silvice sunt interesate doar de întreținerea drumurilor forestiere, asanarea potecilor fiind o activitate voluntară, motiv pentru care multe din cărările parcurse de turiști sunt năpădite de vegetație, greu de urmărit și de parcurs. Scăderea populației din zonele alpine are de asemenea un impact negativ puternic asupra calității drumurilor și potecilor, acestea devenind în timp complet neîntreținute din cauza circulației reduse. Unele organizații au văzut oportunitatea de a cheltui fonduri europene pentru amenajarea dotărilor turistice: poteci, marcaje, mijloace de informare și semnalizare. Din păcate rezultatele pe teren s-au concretizat de multe ori în lucrări de calitate foarte slabă, lucrările fie au fost inutilizabile din start, fie s-au degradat extrem de rapid din cauza materialelor necorespunzătoare și a execuției proaste, coroborată cu lipsa cvasitotală a lucrărilor de întreținere. Puținele lucrări de calitate, făcute de Salvamont, alte organizații, grupuri de iubitori de munte, sau chiar persoane individuale sunt  binevenite, deși lipsa unei coordonări unitare și a respectării regulilor de aplicare a marcajelor turistice creează situații potențiale de confuzii sau rătăciri pe munte. Sursele actuale de informare a turistului sunt de cele mai multe ori îndoielnice. Internetul abundă de trasee imaginare, inexistente sau complet greșite, fără o descriere utilizabilă în teren, cu timpi de parcurs fanteziști sau cu semne de marcaj eronate. Indicatoarele turistice plantate la marginea principalelor drumuri de acces sunt slabe calitativ, cu greșeli sau schițe imposibil de corelat cu realitatea. Unele din ele au dispărut și odată cu ele traseele au intrat în uitare. Literatura scrisă reia informații perimate, care nu mai au corespondent pe teren, iar descrierile traseelor sunt vagi, uneori eronate și conțin de cele mai multe ori impresii subiective în locul indicațiilor riguroase de orientare. Am avut pe mană o cărțulie pe care scria „Ghid turistic”, plină de tentative literare și care la un moment dat descria cu lux de amănunte cum nu a reușit din varii motive autorul să parcurgă traseul dorit. Am văzut turiști încercând fără succes să se orienteze cu „ghidul” respectiv în mână și am realizat că povestioarele prezentate drept trasee turistice sunt scrise fie din auzite, fie dintr-o experiență extrem de veche și parțial uitată a autorului. Unele televiziuni încearcă prezentarea unor trasee frumoase din munții noștri, dar lipsa de experiență a realizatorilor, echipamentul și  limbajul neadecvate, pe alocuri chiar vulgare, limitează drastic eficiența reală a acestor inițiative. Munții Mehedinți nu fac excepție. Majoritatea potecilor au marcaje vechi, parțial sau complet deteriorate. Circulația restrânsă a localnicilor, ciobanilor și a turiștilor contribuie la invadarea potecilor cu vegetație, orientarea și parcurgerea traseelor fiind deseori on încercare dificilă chiar pentru cunoscătorii muntelui. Marcajele nou aplicate au semne confuze, atât în raport cu vechile marcaje, în raport cu categoria traseelor, precum și raportat unele la altele. Panourile indicatoare, câte au mai rămas și se mai pot citi, conțin date parțial eronate. Cel mai grav: în paginile oficiale ale Administrației Parcului Național Domogled-Valea Cernei informațiile sunt redactate în bătaie de joc, de persoane care nu au tangențe cu turismul și nu au parcurs niciodată traseele descrise, ci doar au scris din auzite și din închipuire, pentru ca să pună ceva pe pagini. Este neapărat necesar un îndrumător turistic care să fie reper sigur în orientarea turistului care se încumetă să străbată frumusețile acestor munți, din ce în ce mai sălbatici. Ghidul de față dorește să umple golul de informație relativă la partea alpină a masivului Mehedinți, printr-o hartă la zi și un set de descrieri ale principalelor trasee turistice, realizat nemijlocit de autori, cu GPS-ul și reportofonul în mână, pentru a obține un rezultat cât mai riguros și mai util viitorilor turiști. Pentru a preveni problemele de orientare, toate traseele sunt descrise în ambele sensuri, pe unul dintre ele detaliile vor fi mai mult de natură tehnică, motiv pentru care îndemnăm turiștii să citească ambele descrieri. Important: indicațiile „stânga” și „dreapta” sunt întotdeauna raportate la direcția de mers. Timpii de mers sunt calculați pentru mers continuu. În practică aceștia pot fi mai mari cu 25-50%, funcție de pregătirea fizică, greutatea bagajului, pauzele de contemplare sau fotografiere. Descrierile nu acoperă particularitățile turelor de iarnă, turiștii care se aventurează pe trasee acoperite de zăpadă trebuie să cunoască bine zonele, să aibă experiență și echipament coespunzător. Autorii au prestat mai mult de doi ani de muncă pentru culegerea și sistematizarea datelor, fără a beneficia de avantaje materiale, din dragoste pentru natură, pentru munte, în speranța că prezenta lucrare va aduce mai mulți turiști pe aceste meleaguri destul de uitate de lume, care ascund suficiente comori care se dezvăluie turistului dornic de cunoaștere și înțelegere. Redescoperirea lor ne poate face mai curajoși, mai puternici, mai înțelepți și odată reîntorși la uzura activității cotidiane să fim mai odihniți și mai rezistenți la evantaiul de agresiuni cu care ne confruntăm: stresul, bolile de tot felul, cerințele societății, ale locului de muncă, ale familiei. Versiunea on-line cuprinde harta și descrierile traseelor turistice: text, fotografii și fișiere gpx. În zona protejată vom publica doar traseele marcate, cu câteva excepții: poteci folosite de localnici și de care turiștii trebuie sa aibă informații pentru situații de urgență. În aria neprotejată vom descrie potecile marcate și alte poteci interesante folosite de localnici și ciobani. Deoarece materialul pe care trebuie să îl prelucrăm și publicăm este foarte mare și timpul nostru este extrem de limitat, începem prin publicarea hărții, urmănd ca traseele turistice să fie adăugate unul câte unul, pe măsură ce procesarea or este finalizată. Versiunea tipărită va fi pubicată ulterior și va conține în afară de hartă și de traseele turistice, alte informații utile.
Ghidul turistic al munților Mehedinți
Harta Munților Mehedinți
Autori: Ramona Vasilescu, Dorel Șops
………… limita parcului național Domogled-Valea Cernei
- cheile și valea Ferigari, până la drumul forestier de culme - valea Ferigari - vârful Domogledul Mare - valea Ferigari - poiana Mușuroane - peștera Tatarzy
© Toate informațiile din Ghidul turistic al munților Mehedinți sunt rodul muncii îndelungate a autorilor și aparțin integral acestora. Ele pot fi folosite de orice turist care dorește să cunoască și să exploreze frumusețile acestor locuri. Republicarea lor necesită acceptul scris sau prin e-mail al autorilor și este permisă doar în marja a 30% (suprafață de hartă sau descriere de traseu) și cu menționarea clară a sursei.
Un munte pentru Dumneavoastră
Traiectorii gpx: Cheile și valea Ferigari - urcare       (descarcă) Cheile și valea Ferigari - coborâre       (descarcă)  Valea Ferigari - vârful Domogledul Mare       (descarcă) Vârful Domogledul Mare - Valea Ferigari       (descarcă)  Valea Ferigari - poiana Mușuroane       (descarcă) Poiana Mușuroane - valea Ferigari       (descarcă)  Peștera Tatarzi       (descarcă traiectoriea pentru dus)      (descarcă traiectoria pentru întors) Trasee în valea Ferigari
1. Băile Herculane (Pecinișca), cheile și valea Ferigari, drumul forestier de culme. Marcaj cruce albastră, diferență de nivel +700 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 2 ore și 30 de minute. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului se compune din sectoarele A, E și G.
2. Drumul forestier de culme, valea și cheile Ferigari, Băile Herculane (Pecinișca). Marcaj cruce albastră, diferență de nivel -700 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs o oră și 40 de minute. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului se compune din sectoarele H, F și B. Posibile dificultăți la  găsirea intrării în traseu.
3. Băile Herculane (Pecinișca), cheile Ferigari, vârful Domogledul Mare. Marcaj bandă galbenă, diferență de nivel +940 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 3 ore. Se recomandă bocanci de munte. Nu există surse de apă pe traseu. Descrierea traseului se compune din sectoarele A și C.
4. Vârful Domogledul Mare, Cheile Ferigari, Băile Herculane (Pecinișca). Marcaj cruce albastră, diferență de nivel -940 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 2 ore. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului se compune din sectoarele D și B.
5. Băile Herculane (Pecinișca), cheile și valea Ferigari, poiana Mușuroane. Marcaj punct roșu, diferență de nivel +670, -30 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 2 și 30 de minute. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului se compune din sectoarele A, E și I. Marcaj inexistant pe ultima porțiune.
6. Poiana Mușuroane, valea și cheile Ferigari, Băile Herculane (Pecinișca). Marcaj punct roșu, diferență de nivel +30, -670 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 2 și 30 de minute. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului se compune din sectoarele J, F și B. Dificultăți mari în a repera intrarea în traseu.
7. Peștera Tatarzy (Soroniște, Tatarzi). Marcaj cruce albastră, diferență de nivel +700 metri, dficultate medie, orientare ușoară, timp de parcurs 2 și 30 de minute. Se recomandă bocanci de munte. Descrierea traseului dus-întors se află în sectorul K, iar intrarea în traseu este precizată în descrierile sectoarelor C și D.
Sectoarele de trasee:
K J A B C D E F G H I
A. Valea inferioară Ferigari, urcuș (spre est). Marcaje: bandă galbenă, cruce albastră și punct roșu. Diferență de nivel 380 metri, dificultate medie, orientare simplă, timp de parcurs: 1 ora și 15 minute. Se recomandă încălțăminte rezistentă. Din Pecinișca urmăm DN67D spre amonte în direcția inițială nord. Șoseaua urcă spre dreapta ocolind stadionul, apoi face un viraj dreapta în urcuș pronunțat, pentru ca după 100 de metri să se înscrie spre stânga într-o lungă ocolire a stațiunii Băile Herculane. Chiar la începutul curbei, un drumeag păstrează direcția (sud-vest) pentru a urca printr-un grup de case micuțe. Suntem la 175 de metri altitudine și de aici începe traseul prin cheile Ferigari, marcat pe porțiunea cheilor cu trei semne de marcaj: cruce albastră, punct roșu și bandă galbenă. Depășim repede casele ș lăsăm la dreapta un izvor cu cruce metalică. Poteca, la început înierbată, traversează pârâul la stânga, printre bolovani. Dacă ratăm trecerea, ne continuăm drumul pentru a reîntâlni poteca principală ceva mai sus. În jurul nostru admirăm puzderia de bolovani prăvăliți din versant, unii din ei mai mari decât o casă. Încă se mai observă în abrupt câteva zone de culoare mai galbenă din care s- au desprins recent porțiunile de stâncă. Poteca urcă susținut, iar în față se apropie despicătura uriașă a cheilor, în timp ce în spatele nostru casele din Pecinișca sunt neașteptat de jos și de mici. În peretele impresionant din dreapta a fost în trecut o exploatare de calcar, iar azi este frecventat de alpiniști, care au deschis în el câteva trasee pentru antrenamente. Intrăm în chei și verticalele de stâncă se înalță pe ambele flancuri ale potecii care urcă intens, căpătând brusc caracter alpin, pe care îl va păstra pe tot parcursul cheilor. Traversăm sectorul cel mai îngust, unde pereții complet verticali se strâng la mai puțin de șase metri unul de altul. Pe timpul verii măreția cheilor este ascunsă parțial de vegetația abundentă, dar toamna târziu, primăvara devreme sau în iernile cu putina zăpadă, stâncăriile și verticalele lor oferă un spectacol impresionant. Mai multe trasee alpine străbat verticalele surplombate din stânga și din dreapta potecii. Brusc, fără a pierde din măreție, pereții stâncoși se dau la o parte, iar poteca devine mai agreabil de parcurs, alternând urcușuri mai pronunțate peste praguri bolovănoase, cu porțiuni lejere, cu urcuș imperceptibil. La stânga verticalele de stâncă coboară din apropierea culmii Domogled, iar la dreapta din vârful Colariu. Depășim zonele aspre și continuăm să urcăm aproape imperceptibil pe fundul plat al unei văi seci calcaroase, ocupate de o frumoasă pădure de fag. La aproape 550 metri altitudine, versantul din stânga coboară în dreptul unui vâlcel calcaros, iar pe copacii din jur apar semne care marchează o răspântie de poteci: spre stânga, prin vâlcel marcajul bandă galbenă călăuzește turistul la urcușul pe vârful Domogled, iar înainte, pe valea Ferigari, se continuă marcajele cruce albastră, care urcă în drumul forestier de culme și punct roșu, care se ramifică din acesta spre a traversa culmea Domogledului în drumul forestier care coboară din culme la cantonul din poiana Mușuroane. B. Valea inferioară Ferigari, coborâș (spre vest). Marcaje: bandă galbenă, cruce albastră și punct roșu. Diferență de nivel -380 metri, dificultate medie, orientare simplă, timp de parcurs: 45 minute până la șosea. De la ramificația spre Domogledul Mare, bandă galbenă, 550 metri altitudine, toate cele trei marcaje, bandă galbenă, cruce albastră și punct roșu se unesc și încep să coboare împreună cu poteca lată și foarte circulată. La început coborâșul este ușor, prin pădurea rară de fag. Mici praguri bolovănoase preced zonele extrem de abrupte care vor urma prin cheile Ferigarilor, care se apropie rapid. Versanții se ridică verticali în jurul nostru, iar poteca se prăvălește brusc printre ei. În zona cea mai strâmtă sunt despărțiți doar de șase metri. În față vedem aproape, dar foarte jos blocurile din Pecinișca, iar dincolo de vale culmea împădurită cu care debutează munții Cernei. Verticalele și surplombele din jurul potecii au favorizat deschiderea de numeroase trasee alpine. Numele lor este scris cu vopsea, iar majoritatea sunt pitonate.  Coborâm cu atenție, pietrele care pleacă de sub picioarele noastre pot râni drumeții situați în aval. Parcursul cheilor este scurt, dar coborâșul intens cu pietriș care alunecă sub picioarele noastre mai durează câteva minute. Ne menținem pe firul principal, evitând potecile mai ușoare care fac dreapta, la sălașe. În partea finală ajungem la iarbă, lăsăm un izvor amenajat la stânga și traversăm un grup de case micuțe pentru a ieși în DN67D, pe care coborâm mai puțin de un kilometru până în Pecinișca la pod. C. Valea Ferigari – vârful Domogledul Mare (spre nord, apoi nord-est). Marcaj bandă galbenă. Diferență de nivel 560 metri, dificultate medie, orientare simplă, timp de parcurs: 1 oră și 45 minute. Se recomandă încălțăminte rezistentă și apă suficientă. De la bifurcația de poteci amintită mai sus, la 550 de metri altitudine, facem stânga împreună cu marcajul bandă galbenă. Poteca este bine conturată pe fundul vâlcelului, mai ales după ce traversăm o scurtă perdea de vegetație. La început molcom, în timp urcușul de vine mai pronunțat. Poteca bună și marcajul corect nă fac să câștigăm rapid altitudine. O primă porțiune mai largă cu vegetație și copaci răsturnați nu creează dificultăți dacă păstrăm riguros firul potecii. Ceva mai sus ne așteaptă o zonă mult mai încâlcită o trecem ceva mai greu, dar cu aceeași atenție să ghicim firul potecii. Din cauza prăbușirilor și marcajul a avut de suferit. Zona devine din ce în ce mai complicată, iar poteca o evită, cățărându-se la stânga, la o mică înșeuare împădurită. Ajunși sus, traseul se arcuiește la dreapta de-a lungul culmii. Suntem în șaua care desparte vârful Șoimului (stânga) de vârful Domogled (dreapta). De la primul copac din stânga potecii cu săgeată dublă de schimbare de direcție, dacă intrăm puțin oblic în pădure spre stânga, deslușim cu greu potecuța firavă care coboară în circa 20 de minute la peștera Tatarzy. Ne uităm cu atenție ceva mai la vale să găsim semnele de marcaj foarte vechi și foarte rare bandă verde orizontală. Mici semne albe de vopsea asemănătoare cu litera omega, care încep din potecă circa 30 de metri mai departe pe un copac din stânga sunt de asemenea o bună călăuză. Revenim cu atenția la traseu. Suntem la 730 de metri altitudine și urcușul greu abia începe. La început poteca ne duce aproape orizontal de-a lungul culmii, coborâm câțiva metri, apoi urcăm ușor spre abruptul stâncos din față, pe care poteca îl abordează direct, într-un urcuș intens. Din fericire, escaladarea pragului stâncos se termină repede într-o zonă mult mai primitoare cu pădure rară și iarbă. Ne înscriem în urcuș pe un vâlcel calcaros slab conturat pe o culme lată și bolovănoasă. Vâlcelul se termină, iar noi continuăm urcușul în mod susținut. Apariția pinilor în jurul potecii se face la circa 1000 de metri altitudine. Greul a trecut. Printre pinii rari și iarba bogată, vara aici este un rai al florilor, fluturilor, altor insecte și, bineînțeles al păsărilor. Vârful Domogledul Mare nu se vede încă, în schimb în stânga apare impunătoare piramida de piatră a Domogledului Mic. Urcăm moderat pe poteca șerpuitoare prin iarbă și vedem în scurt timp săgețile turistice din vârf. După o serpentină spre dreapta ieșim la culme la câțiva pași de vârf.  Un tur de orizont de aici, de la 1105 metri altitudine, alungă imediat oboseala urcușului. Ne simțim realmente pe acoperișul lumii. Privind înapoi, ghicim traseul potecii pe care am urcat, firul văii Ferigari, iar dincolo de ea, abruptul gigantic pe care îl lasă vârful Colariu spre spintecătura cheilor. Vârful Șoimul, complet împădurit, ascunde verticalele stâncoase care formează cheile. În ultimul plan, departe, spre vest, munții împăduriți ai Locvei se recunosc ușor prin țuguiul de calcar din vârful Corhanul Mare. Puțin mai la stânga apare spintecătura Dunării și, dincolo de apă, munții Serbiei. Ne întoarcem cu spatele spre Ferigari și admirăm la dreapta Domogledul Mic, iar dincolo de valea Cernei, în ultim plan se zăresc culmile domoale ale Semenicului, mai la dreapta Culmea Cănicei, Munții Cernei care se ridică treptat până la bijuteriile de stâncă ale Arjanei. Chiar în fața noastră, peste valea Jelerăului, vârful împădurit al Șușcului lasă să se vadă  stâncăriile care rivalizează cu ale Domogledului. Jumătate la dreapta, jos, poiana Mușuroane și o parte din acoperișul cantonului forestier. Din vârful Domogledul Mare putem coborî pe trei trasee marcate: înapoi, pe bandă galbenă în cheile Ferigari (sud-vest, apoi sud), la dreapta, spre Valea Cernei, prin vârful Domogledul Mic, valea Jelerău, Crucea Albă la Băile Herculane, tot pe bandă galbenă (nord-vest, apoi vest), la dreapta pe triunghi roșu (marcaj necorespunzător), se coboară la cantonul forestier din poiana Mușuroane (sud-est, apoi est). D. Vârful Domogledul Mare – valea Ferigari (spre sud-vest, apoi sud). Marcaj bandă galbenă. Diferență de nivel -560 metri, dificultate medie, orientare simplă, timp de parcurs 1 oră și 15 minute. Din vârful Domogledul Mare, 1105 metri altitudine, privind spre sud, vedem semnele de marcaj bandă galbenă indicând o  coborâre rapidă prin iarbă. Mergem puțin cam fără de potecă distinctă, apoi se înfiripă o cărare ușor de urmărit, adâncită în iarbă. Coborâm din marcaj în marcaj spre o zonă cu pini. Populația de pini din jurul nostru suferă cumplit de pe urma incendiilor, majoritatea exemplarelor fiind uscate parțial sau chiar total. Pierdem altitudine rapid, culmea se îngustează, iar poteca devine bolovănoasă și abruptă la coborârea unui prag stâncos. Ne înscriem pe fundul unui vâlcel calcaros situat pe mijlocul culmii. Coborâm cu spor pe poteca bună, călăuziți de marcajul aproape fără de cusur. Vâlcelul se curbează la dreapta împreună cu poteca, iar coborâșul redevine aspru, apropiindu-se de flancul stâng al vâlcelului. Un colț de stâncă marchează debutul unui coborâș scurt, dar abrupt, printre bolovani, pe un prag stâncos, care se termină în pădurea rară din șaua care desparte vârful Domogledul Mare (înapoi) de vârful Șoimului (înainte). Parcurgem culmea netedă până la o săgeată care indică un viraj brusc la stânga, cu coborâre. Dacă ne uităm înapoi vom vedea la circa 30 de metri, pe un copac din stânga potecii, un mic semn de peșteră și o săgeată cu vopsea albă, care indică potecuța greu de observat spre peștera Tatarzy, marcată foarte rar și cu un vechi semn bandă verde orizontală. Distanța până la peșteră se parcurge în aproximativ 20 de minute. Revenim la traseul nostru. Facem stânga și coborâm într-un vâlcel calcaros larg, inițial aproape blocat de vegetație și doborâturi de vânt. Urmărim cu atenție poteca ce își face loc inteligent printre ele, marcajele fiind parțial distruse. O dată trecuți de încâlciș, poteca devine frumoasă și ușor de străbătut. Traseul urmează vălcelul, fără probleme de mers sau de orientare, până în valea Ferigari, la 550 e metri altitudine. Aici întâlnim poteca principală, pe care putem coborî spre stânga (vest) la DN67C, în apropiere de localitatea Pecinișca, însoțiți de trei marcaje: bandă galbenă, cruce albastră și punct roșu. Spre stânga, marcajul cruce albastră urcă la drumul forestier de culme, iar punctul roșu traversează mai sus culmea Domogledului și coboară în drumul forestier spre poiana Mușuroane. E. Valea Ferigari – între ramificația Domogledul Mare și ramificația Mușuroane (pre est și sud-est). Marcaje: cruce albastră și punct roșu, degradate prin poieni. Diferență de nivel 170 de metri, dificultate redusă, orientare simplă, timp de parcurs: 45 de minute. Porțiuni de potecă invadate de vegetație. Se recomandă pantaloni lungi și rezistenți. De la ramificația cu traseul spre Domogledul Mare, la 550 de metri altitudine, continuăm drumul prin valea seacă, împreună cu două marcaje: cruce albastră spre culmea principală, punct roșu spre poiana Mușuroane. Fundul văii, deosebit de neted, este acoperit de o frumoasă pădure de fag. Lăsăm la stânga o mică mlaștină care este alimentată de un mic pârâiaș. Traversăm pârâiașul și continuăm pe firul văii, din nou uscat. La capătul unei zone înierbate se văd la dreapta urmele unui drum de căruță, care urca la câteva sălașe de sub Arjana, acum complet dărâmate. Se poate ajunge pe drum, apoi prin iarbă, la culme, lângă Fântâna Moșului, în 15-20 de minute. Poteca, împreună cu marcajul întră în poieni năpădite de vegetație și foarte greu de străbătut. Se poate evita parțial prin dreapta, pe la marginea pădurii, dar nici pe aici nu este ușor. Dacă mergem prin pădure, urmărim traseul de pe mijlocul poienii, din când în când se vede poteca sau marcajul, pentru a nu fi tentați să deviem prea mult la stânga. Ceva mai sus reîntâlnim marcajele, care vin din stânga, din marea de vegetație. După o scurtă porțiune ușoară prin pădure, se deschide o nouă poiană cu vegetație la fel de sălbatică. Se poate și aici evita prin dreapta, dar tot cu mare atenție să nu ținem dreapta prea mult. Într-un final poiana se termină, intrăm în pădure și toate problemele dispar. Urcăm ușor prin dreapta unui pârâiaș, poteca este lată, iar vechimea este confirmată de semnăturile de pe copaci. La circa 720 de metri altitudine suntem la o bifurcație de poteci. La stânga coboară ușor și traversează pârâiașul traseul marcat cu punct roșu spre poiana Mușuroane, la dreapta poteca marcată cu cruce albastră urcă la drumul forestier de culme. F. Valea Ferigari – între ramificația Mușuroane și ramificația Domogled (spre vest și nord-vest). Marcaje: cruce albastră și punct roșu, degradat prin poieni. Diferență de nivel -170 de metri, dificultate redusă, orientare simplă, timp de parcurs: 30 de minute. Porțiuni de potecă invadate de vegetație. Se recomandă pantaloni lungi și rezistenți. Fie că am coborât din drumul forestier de culme pe marcaj cruce albastră, fie că am traversat din drumul forestier spre Poiana Mușuroane, pe marcaj punct roșu, cele două poteci și marcajele lor se întâlnesc aproximativ la cota 720 și coboară împreună de-a lungul firului văii Ferigari. Coborârea începe lejer, pe o potecă lată, având la dreapta susurul unui pârâiaș. Intrăm într-o poiană prelungă, năpădită de vegetație, uneori mai înaltă decât omul, prin care înaintăm destul de anevoios. Există posibilitatea de a ocoli pe la marginea pădurii din stânga, pe unde este ceva mai bine. Odinioară locuite, poienile din Ferigari sunt acum pustii, nu se mai cosește, nu se mai pășunează, locurile se sălbăticesc rapid, iar turiștii vor evita pe viitor acest traseu, dacă nu se mută marcajul prin pădure. La dreapta se mai pot vedea conacele părăsite, unele deja ruinate, din altele a rămas doar fundația. Dacă am mers prin pădure reîntâlnim poteca la capătul din aval al poienii și traversăm ușor o dungă de pădure. Dincolo de aceasta o a doua poiană, mai lungă decât prima este acoperită de vegetație similară. Și de această dată este recomandabil să o evităm pe la marginea pădurii din stânga. În aceste zone marcajele sunt nefinalizate, crucea albastră este foarte rară, iar punctul roșu nu are vopsea roșie. Poiana se termină, iar poteca redevine lată și frumoasă în coborâș ușor prin pădurea rară. Remarcăm drumul de căruță întărit cu bolovani, care urcă spre culmea din stânga din dreptul unei poienițe înierbate de formă triunghiulară. Pe el se poate merge la un grup de sălașe părăsite, apoi direct prin iarba mare la culmea Arjanei, în apropierea Fântânii Moșului, în 15-20 de minute. Traversăm un izvor mocirlos și în scurt timp suntem la bifurcația spre Domogledul Mare, marcată de săgeți indicatoare și semne pe copaci, 550 de metri altitudine. G. Valea Ferigari – între bifurcația Mușuroane și culmea principală. ). Marcaj cruce albastră. Diferență de nivel 150 de metri, dificultate redusă, orientare simplă, timp de parcurs: 30 de minute.  De la ramificație continuăm pe poteca marcată cu cruce albastră. Peisajul devine mai aspru, urcușul mai pronunțat, dar poteca rămâne bine creionată. În miile de ani în care s-a circulat pe aici, poteca s-a afundat adânc în solul pietros, astfel că a devenit incomodă și s-a deplasat la locuri mai drepte, la început spre dreapta, apoi pe pantă mare. În scurt timp se întrezărește culmea plată  a munților Mehedinți. Poteca se arcuiește spre dreapta, după care urcușul se domolește și ieșim la teren plat. Ne ghidăm de marcaje și î mai puțin de un minut coborâm la drumul forestier de culme, la o altitudine de 860 de metri. H. Valea Ferigari – între culmea principală și bifurcația Mușuroane (spre vest). Marcaj cruce albastră. Diferență de nivel -150 de metri, dificultate redusă, orientare simplă, timp de parcurs: 20 de minute. Dificultăți de găsire a punctului de intrare în traseu. Traseul debutează din drumul forestier care străbate culme sudică a munților Mehedinți, de la Orșova sau Topleț până la Balta Cerbului. Locul din care pornește poteca nu este ușor vizibil. Coordonatele GPS pot fi de mare ajutor: 22.4632° longitudine, 44.8551° latitudine, 860 m altitudine. Venind pe drumul forestier dinspre sud, locul se remarcă printr-o mică înșeuare cu poiană largă la dreapta drumului, din care se ramifică două variante de coborâre la dreapta și o urmă de drum care o ia înapoi, direct pe linia culmii, folosită ca scurtătură în perioadele foarte noroioase. La marginea îndepărtată a poienii, pe un fag bătrân se vede un marcaj bandă roșie și un text „Culmea Munților Mehedinți”. Din acest loc facem stânga pe poteca marcată cruce albastră. Dacă venim din amonte, dinspre nord, vom fi atenți la aceleași amănunte, exact la un kilometru de la ramificația de drum care coboară spre poiana Mușuroane, marcată tot cu cruce albastră. La început poteca nu se prea vede, intrăm într-o poiană care se prelungește spre versantul din dreapta, urcăm câțiva metri și vedem un semn de marcaj pe un fag din stânga, care ne indică direcția de urmat. Trecem prin stânga lui, după care apar în față următoarele semne de marcaj, iar copacii care mărginesc poteca sunt plini de semnături. Părăsim culmea plată pentru a ne angaja în coborâre susținută spre fundul văii. În fața noastră, printre frunze vârful Domogledul Mare pare rotunjit și ușor accesibil. Ne apropiem repede de fundul văii și ne angajăm pe flancul ei stâng, nu departe de firul de apă, în coborâș moderat. Pădurea rară și foarte sănătoasă este o mostră de cum arată o pădure în care intervenția omului este minimă. Ajungem aproape la teren plat, loc în care se ramifică spre dreapta poteca marcată cu punct roșu spre poiana Mușuroane, la aproximativ 720 metri altitudine. I. Valea Ferigari – Poiana Mușuroane (spre nord). Marcaj punct roșu, foarte degradat după traversarea culmii. Diferență de nivel +120 de metri, - 30 de metri, dificultate redusă, mici probleme de orientare, timp de parcurs: 45 de minute. Se recomandă bocanci de tură. Marcajul punct roșu urcă din DN67D prin cheile și valea Ferigari, pentru ca în partea superioară a văii să se bifurce spre stânga, pe un scoc calcaros, la o altitudine de aproximativ 720 de metri. De la bifurcația cu săgeată indicatoare „Spre Poiana Mușuroane ¾ ore” traversăm pârâiașul, apoi ne angajăm la un urcuș moderat pe fundul văii seci. Drumul nu are nimic spectaculos, dar pădurea frumoasă de fag, amestecată cu bolovani și zone înierbate îi dau o doză de farmec, mai ales toamna. O dărâmătură mare de copaci pe fundul văii obligă poteca să ocolească spre stânga câțiva metri, apoi să revină și să treacă direct printre trunchiurile uscate. Zona devine treptat sălbatică, iar vâlcelul se despică. Poteca rămâne pe cel din stânga. După o zonă cu ceva lăstăriș, în fața noastră se zărește culmea spre care na îndreptăm. O nouă doborâtură de copaci amestecată cu vegetație ne obligă la un ocoliș prin stânga, pe linia copacilor. Poteca urcă pe flancul stâng al vâlcelului și intră în poteca veche și largă, care vine din fundul văii, unde a devenit impracticabilă. Urcăm ușor la șaua care se profilează puțin mai la dreapta. Ajunși în șa, la 840 de metri altitudine, cu mulți copaci dărâmați în jur, poteca pare a se termina. De fapt ea se continuă  în coborâș direct, perpendicular pe culme, printr-un culoar mai greu de văzut printre tufe. După câțiva pași, sălbăticia stâncilor amestecate cu copaci prăbușiți este înlocuită de o pădure rară, frumoasă și un drum ușor accesibil. Marcaj nu prea mai avem, dar printre copaci se vede drumul forestier marcat cu cruce albastră, pe care ajungem la stânga (nord-vest) la cantonul forestier Mușuroane după 600 de metri, sau în drumul forestier de culme spre dreapta după un kilometru și jumătate de urcuș lejer. Suntem la o altitudine de 810 metri. J. Poiana Mușuroane – valea Ferigari. Marcaj punct roșu, foarte degradat în prima porțiune. Diferență de nivel +30 de metri, - 120 de metri, dificultate redusă, mici probleme de orientare, timp de parcurs: 30 de minute. Se recomandă bocanci de tură. Debutul traseului este extrem de greu de reperat. Coordonatele GPS ale punctului de intrare sunt: 22.4605° longitudine, 44.8642° latitudine, 810 metri altitudine. Pentru a ne situa în proximitatea punctului de start al traseului dacă venim dinspre drumul forestier de culme, după o serpentină largă dreapta-stânga, mai mergem 400 de metri, moment în care începe o poieniță pe stânga. Dacă venim de la cantonul forestier, mergem spre drumul forestier de culme. Poiana care adăpostește cantonul se termină și de aici înaintăm încă 300 de metri, până se deschide o poieniță la dreapta drumului. Mai mergem puțin până la capătul ei din amonte. Poienița este aproximativ de forma unui semicerc cu diametrul de 60 de metri. Pe drum, cam la capătul din amonte al poieniței se văd pe un fag două marcaje cruce albastră de dimensiune mare. Un metru în stânga copacului cu marcaje se află alt copac cu marcaje forestiere orizontale. Exact pe aici se intră în pădure, apoi se merge la dreapta aproximativ 10 metri, după care se vede clar la stânga o alee foarte frumoasă, care începe să urce lejer prin pădurea rară. Acesta este traseul nostru. Din loc în loc apar pe copaci marcaje punct roșu fără cercul alb, puțin importante, deoarece drumul este clar și fără probleme de orientare. Întrezărim în fața noastră o înșeuare pe culmea Domogledului, pe care trebuie să o traversăm, pentru a coborî în valea adâncă a Ferigarilor. Pe ultimii metri înainte de culme poteca este invadată de lăstăriș, forțăm puțin și suntem sus.  De aici înainte marcajul punct roșu, destul de nou, ne conduce fără probleme deosebite spre valea Ferigari. De pe culme peisajul se schimbă complet, devenind extrem de sălbatic. Dărâmături de copaci, vegetație impenetrabilă, totul amestecat cu stănci și bolovani de calcar. La început mergem spre dreapta prin pădure, coborând susținut. Când poteca face brusc la stânga pentru a coborî pe firul văii, la o zonă de potecă abandonată și impracticabilă, marcajul și poteca nouă se desprind spre dreapta pentru a ocoli zona cu probleme.  După un ultim marcaj vizibil, ceva mai jos reperăm un fag pe care scrie cu roșu „Ocolire”. Prin dreapta lui trece noua potecă, destul de abruptă. Continuăm pe dreapta vâlcelului, la circa 20 de metri de firul văii, pentru a ocoli pe aproape aria distrusă de copacii dărâmați. Ceva mai jos revenim la firul văii, care începe să coboare repede împreună cu poteca rar circulată, pană în valea Ferigari. Traversăm pârâiașul și facem la dreapta spre bifurcația de potecă cu săgeți indicatoare, la 720 metri altitudine. De aici putem merge la dreapta (vest și sud- vest) spre DN67D, localitățile Pecinișca, Băile Herculane, sau la dreapta (est, apoi sud-est), la drumul forestier de culme. K. Peștera Tatarzy, dus-întors (spre nord, apoi vest la dus, spre est, apoi sud la întors). Traseu ușor, dar nemarcat. Diferență de nivel +/- 90 de metri, timp de parcurs 40 minute, la care se adaugă timpii necesari pentru orientare și vizitare a peșterii. Orientarea este foarte dificilă. Bocanci de tură sunt alegerea cea mai bună. Dacă se pierde poteca, se recomandă cu insistență revenirea imediată la traseul marcat, tentativa de a coborî sau urca prin alte părți este foarte periculoasă și sortită eșecului. Hățașul spre peștera Tatarzy se desprinde din poteca marcată cu bandă galbenă valea Ferigari – vârful Domogledul Mare, coordonate: 22.4305° longitudine, 44.8691° latitudine, 720 de metri altitudine. Intrarea în peșteră este la coordonatele: 22.4291° longitudine, 44.8729° latitudine, 700 de metri altitudine. Descrierea exactă a punctului de pornire se găsește la secțiunile C sau D, în funcție de direcția din care venim. Potecuța este destul de puțin călcată, dar ne ghidăm după semnăturile de pe copaci și după rarele marcaje bandă verde orizontală. Coborâm ușor prin pădurea rară și înierbată pe poteca deja vizibilă, lăsând la stânga o vale care se întrevede a fi abruptă. Pe unii copaci mai apare si vechiul marcaj bandă verde, acum decolorat spre ruginiu. Brusc terenul devine bolovănos și cărarea urcă ușor arcuindu-se la dreapta, printre bolovani. După câțiva metri de mers sinuos, în stânga noastră valea stâncoasă se afundă rapid, în timp ce poteca înaintează pe marginea abruptului. Marcajul albastru apare din loc în loc și pe pietre și ne conduce în traversarea scocului văii, apoi spre stânga, menținând cu aproximație curba de nivel. După un bolovan cu marcaj facem puțin spre dreapta, terenul este ceva mai anevoios, dar încă ușor de parcurs. Zona bolovănoasă se termină și reintrăm în pădurea rară, presărată toamna de covorașe cu brândușe. O mică zonă de lăstăriș marchează începutul unui urcuș ușor. Zona redevine bolovănoasă, iar noi păstrăm direcția de mers în urcuș prin pădurea încâlcită. Marcajul albastru este mai modest, un semn este greu de observat pe un copac subțire din dreapta potecii, destul de greu de ghicit printre bolovani. Lăsăm la stânga un trunchi gros de fag rupt, de la care poteca se distinge din nou făcând un sfert la dreapta, trece prin stânga la doi fagi ceva mai groși și ieșim pe un platou, pe care poteca se arcuiește spre stânga și începe să coboare de-a lungul unei mici creste, cu abrupt la dreapta, la 10-20 de metri. Poteca redevine clară și ușor de urmărit. După mai puțin de o jumătate de minut ne orientăm brusc la dreapta, spre abrupt, lăsăm la stânga avenul cu boltă care se adâncește spre intrarea peșterii. Coborâm un scurt prag priporos, după care poteca face stânga pe sub stânci și ajunge imediat la intrarea peșterii bine ascunse în pădure, la o altitudine de puțin peste 700 de metri. După vizitarea peșterii, la întoarcere, trebuie să fim la fel de atenți, deoarece relieful este complex și derutant, orice alt drum în afara potecii ne poate duce în zone periculoase, impracticabile mersului, iar prin zonele bolovănoase există multe poteci aparente, înșelătoare. De la peșteră pornim pe potecă, lăsăm stânca la dreapta și urcăm scurt o pantă abruptă și priporoasă, cu noroi și bolovani.  Lăsăm la dreapta avenul prin care se vede jos platforma din fata intrării în peșteră și ieșim pe un platou cu bolovani și pădure rară. Poteca se vede prin iarbă, ușor spre stânga după ieșirea din abrupt. Marcajele sunt rare și trebuie să fim deosebit de atenți. După mai puțin de un minut ajungem la cei doi fagi pe lângă care am urcat, pe care îi lăsăm la 5 metri în stânga. Din dreptul lor poteca se orientează spre dreapta, coborâm pe lângă ciotul gros din dreapta potecii si ajungem în rariște de pădure cu un mic lăstăriș. Bolovănișul se termină, iar noi păstrăm direcția de mers cu o foarte mică deviație spre dreapta. Trecem printre doi fagi înclinați care au format un mic portal, și continuăm să mergem prin pădure coborând aproape imperceptibil, având la stânga la câțiva metri o zonă cu bolovani. Poteca nu se prea vede, dar ne ajută cele câteva semnături de pe copaci și foarte rar marcajele bandă albastră orizontală. Treptat poteca se conturează îndreptându-se spre o zonă cu bolovani, unde se arcuiește puțin spre stânga, pentru a evita valea abruptă din dreapta. Abruptul se termină și traversăm valea chiar pe la obârșia ei, după care urcăm pe flancul opus, însoțiți de ceva semne de marcaj și mai multe semnături pe copaci. La un copac cu semnături și marcaje poteca face brusc dreapta, cam pe curba de nivel, printre bolovani. Coborâm foarte ușor pentru a traversa o altă obârșie de vâlcel, după care se vede în față șaua dintre Domogled și Șoimul, la care reîntâlnim marcajul turistic bandă galbenă, care urcă din valea Ferigari la vârful Domogledul Mare.
Intrare traseu de pe drumul forestier care coboară din culme la poiana Mușuroane Detaliu intrare traseu Intrarea în traseu din drumul forestier de culme