Şi pentru că am lămurit în numărul trecut ce este o ciuceavă, vom persevera în  acest număr prin a vă prezenta o altă ciuceavă, aproape la fel de accesibilă, cu un  farmec aparte, specific multor cotloane ale munţilor Mehedinţi, puţin cunoscute şi  rar umblate de turişti. Traseul prezentat în continuare are mai multe variante de  întoarcere, varianta cea mai simplă este dus-întors, iar variantele mai lungi cuprind  şi o parte de mărşăluit în coborâre pe DN 67D.  Diferenta de nivel pe care trebuie  să o urcăm şi apoi să o coborâm este de aproape 450 m pentru varianta dus-întors  şi mai creşte cu până la 150m pentru celelalte variante. Lungimea totală este între  3,5 km pentru varianta dus-întors, 7,5 km pentru varianta intermediară şi 14,2 pe  varianta lungă. Timpul de parcurs este şi el în funcţie de varianta aleasă, între 4 şi  6 ore, incluzând scurte popasuri pentru fotografiere. Dificultatea traseului este redusă spre mediu, excepţie fiind varianta  mijlocie, care are un coborâş dificil la şosea. Orientarea  ridică mici probleme în prima parte a traseului şi la coborâşul  pe varianta mijlocie. Nu recomandăm parcurgerea traseului pe ceaţă, ploaie intensă sau zăpadă mare: potecile nu sunt  foarte umblate, iar pierderea traseului trebuie evitată, deoarece pe o mare parte a şoselei limitrofe traseului, aceasta  este flancată de abrupturi stîncoase, iar şansele să gasim pe cineva care să ne îndrume sunt mici. În perioada de iarnă  sau vizibilitate redusă vom apela o călăuză din partea locului, sau la un gps cu treseul memorat. Recomandăm  încălţăminte de nădejde, preferabil bocanci, unele urcuşuri şi coborâşuri fiind pipetişe, iar în prima parte câteva porţiuni  de noroi dăinuie desul de mult după ploi abundente, sau cupă topirea zăpezii. Intrarea în traseu o găsim uşor. Din Băile  Herculane, urcăm pe DN 67D spre Baia de Aramă, însoţiţi de superbele privelişti de pe Valea Cernei, cu abrupturi  impresionante care se lasă atât din stânga, din Muntii Cernei, cât mai ales dinspre dreapta,  unde se ascund frumuseţile nebănuite ale Munţilor Mehedinţi. După km 24, pe valea Cernei  continuă să urce DN 66A spre Cerna Sat, actualmente partial distrus, iar DN 67D, asfaltat, urcă  susţinut la dreapta, tăiat în abruptul calcaros. Un izvor în formă de butoi este un prilej de bun  popas pentru apa rece şi gustoasă şi pentru priveliştea care se oferă înapoi spre verticala  Bobotului. Jos, ameţitoare, valea Cernei în porţiunea ei  cea mai frământată ocoleşte cu greu bolovanul imens al  Bobotului iar drumul spre Cerna Sat îşi găseşte cu greu  traseul înghesuit între stânci şi apă. După circa 1,5 km de  la bifurcaţie (km 26,2), trecem Arşaşca peste un pod şi  oprim la marginea unei gospodării, cu loc larg de parcare  şi masă de popas. Lăsăm aici maşina (cu încuviinţarea  gazdelor, dacă sunt acasă), ne echipăm şi ne întoarcem la  capătul dinspre aval al podului. Continuăm încă aproape  30 metri şi intrăm brusc la stânga pe poteca de animale,   Un munte pentru Dumneavoastră