Un munte pentru Dumneavoastră Aparent, Cheile Caraşului sunt departe de a fi un obiectiv turistic puţin cunoscut, care are nevoie de popularizare. Şi totuşi... Din ce în ce mai puţini turişti pot fi întâlniţi  plimbându-se prin chei. Cel mult nişte beri la "pensiunea" cu mult fum şi manele de lângă pod şi apoi mai nişte beri şi friptane cărate  cu trudă până la primele poieni. Potecile se degradează, natura îşi reia supremaţia prin sălbăticire. O fi bine, o fi rău? Viitorul va  decide. Nouă încă ne face plăcere să credem că omul modern se va reorienta şi spre drumeţia cu piciorul, pentru călirea spiritului şi  a trupului, ambele intens încercate de stresul cotidian. Aşa că... să purcedem la drum. Traseul prezentat aici este un duplex, pentru  că  îngemănează două trasee, care pot fi parcurse atât împreună, cât şi separat. Ambele trasee  sunt în circuit, sunt uşoare, sunt frumoase şi sunt lipsite de dificultăţi. Primul dintre ele este  circuitul cetăţii, o oră de mers şi tot cam atât timp pentru popas, drumul până la cetate şi mai  ales platforma cetăţii oferind ocazii irezistibile de fotografiere şi de relaxare, atârnaţi la sute de  metri deasupra stâncăriilor din zona cea mai spectaculoasă a părţii uşor accesibile turiştilor,  din  Cheile Caraşului. Al doilea traseu este circuitul clasic al cheilor, cu traversare la Prolaz şi  reîntoarcere pe o frumoasă potecă de brână, deasupra versantului nordic al cheilor, vreo patru  ore, daca nu ne propunem să alergăm. Ambele trasee se află în incinta rezervaţiei naturale de  interes naţional Semenic-Cheile Caraşului, cu o suprafaţă de 36.665 ha, turiştii fiind rugaţi să respecte şi să nu aducă alterări  elementelor de biosferă şi de peisaj, chiar dacă localnicii nu au întotdeauna gradul de cultură şi civilizaţie necesar, lăsând în urmă  gunoaie, sau pârjolind mărăcinii prin aprinderea focurilor neautorizate şi necontrolate pe teritoriul rezervaţiei. Circuitul cetăţii Caraşului  răsplăteşte turistul cu satisfacţii deosebite, obţinute cu un efort foarte mic. Punctul de pornire şi totodată de sosire se află pe DN 58,  sectorul Reşiţa-Anina, la kilometrul 10,4 dinspre Reşiţa, la o altitudine de 364 m. Circuitul cetăţii are o lungime de 2,5 kilometri şi un  urcuş cumulat de 140 m diferenţă de nivel. În special pe vreme alunecoasă, este recomandată încălţămintea adecvată, care să nu ne creeze probleme în scurtele căţărări  printre bolovanii şi lapiezurile din versantul cheilor, pe care le vom întâlni la urcuşul spre cetate. Punctul de pornire se află pe DN 58, puţin mai jos de ramificaţia Iabalcea,  într-o curbă strânsă la dreapta. În dreptul curbei, la stânga noastră începe o plantaţie de pini. Lăsăm maşina pe acostamentul din dreapta, sau descoperim la stânga un  drum verde prin iarbă, la care putem coborî cu puţină atenţie. Pornim spre est, traversăm pâlcul de pomi fructiferi prin partea stângă  şi pe sub nucul din colţ vedem poteca, din ce în ce mai clară, care urcă uşor, evitând zonele bolovănoase şi încâlciturile de spini.  După puţine minute urcuşul se termină, la orizont se vede foarte aproape culmea Semenicului, iar în faţa noastră o înşeuare spre  care coborâm la fel de leneş. Ajunşi în şa, la colţul livezii, spre dreapta mult înapoi, în coborâş destul de abrupt, o potecă mai puţin  circulată se duce pe malul Caraşului într-o frumoasă poiană cu izbuc. Noi vom urma drumul de căruţă din dreapta, care ne urcă  printre pruni şi nuci la curtea unui sălaş fotogenic. De aici nu mai avem potecă clară, păstrăm direcţia şi  ţintim trecerea cea mai largă printre tufişurile din faţă. Cu puţin noroc, în a doua parte a lui mai, un covor de  frăguţe aromate ne face înaintarea extrem de înceată... Ieşim imediat la abrupt şi ne înscriem pe poteca ce  vine din dreapta. În faţa noastră, dealul Zâglavac, cu stâncăriile pe care a fost ridicată cetatea, pare greu de  cucerit. Din fericire, păstrând poteca de pe marginea abruptului, foarte spectaculoasă, dar de loc  periculoasă, ajungem repede sub zidurile cetâţii, după o frumoasă căţărare pe lapiezuri (calcar cu frumoase  forme de eroziune). Fie că descoperim o potecă puţin la stânga care urcă un dâmb, fie că urcăm câţiva  metri printre tufele din şanţul de apărare săpat în stânca din stânga zidurilor, ajungem într-o potecă vizibilă care vine din stânga, pe care o urmăm  spre dreapta pentru a intra în cetate. Memorăm locul cu atenţie, deoarece pe aici ne vom întoarce la şosea. Cetatea, numită de localnici "Grat"  beneficiază de fortificaţii naturale aproape impenetrabile, deci este bine să nu rătăcim poteca de întoarcere. Cetatea a avut importanţă cel puţin  de la anii 1200, aparţinând Comitatului Regal de Caraş. Astăzi se păstrează destul de bine o parte din ziduri, beciuri, urmele unui rezervor de apă  şi guri de tragere pentru arcaşi. Pentru noi, cea mai atractivă parte se află la capătul opus intrării spre sud-est, unde ne aşteaptă mai multe puncte  de belvedere atârnate la peste 250 metri deasupra cursului zgomotos al Caraşului. O mică vatră de foc şi câteva platforme moi şi înierbate ne fac  să pierdem uşor ritmul trecerii timpului. Înconjurată pe trei laturi de abrupt, legată de restul lumii printr-o creastă îngustă, cu vizibilitate pe trei  direcţii la zeci de kilometri, cetatea va fi fost la acele vremuri pe cât de importantă pe atât de uşor de apărat. Cu toate acestea este cucerită de  turci şi apoi îşi pierde importanţa strategică. Ne întoarcem la poteca din partea de nord-vest a cetăţii, care coboară uşor printre tufişuri, se  arcuieşte la dreapta şi trece un gard pe lângă care coborâm câteva minute. Pe un copac marcaje deteriorate triunghi roşu reprezintă o derivaţie a  traseului pereche a duplexlui, pe care îl descriem ceva mai jos, sectorul Prolaz-Şosea. Prindem o potecă bine călcată care vine din dreapta, pe care o urmăm printr-o  strungă în gard şi o coborâre accentuată la livada netedă de jos (marcajul triunghi roşu continuă pe lângă gard şi intră în pădure, dar se ghiceşte şi pe bolovanii de lângă  poteca urmată de noi). Ajunşi în livadă, ne deplasăm în voie printre dolinele înierbate, alegând de fiecare dată poteca din stânga. În  puţine minute suntem la mica înşeuare din care am urcat spre sălaş. De aici până la şosea mai avem ceva mai mult de 10 minute,  iar traseul este cunoscut. Dacă nu ne-am relaxat suficient, sau dorim nişte apă curată şi rece de izvor, putem coborî pe un drum de  căruţă înierbat de-a lungul plantaţiei de pini. Drumul se bifurcă spre stânga, printre pini şi bolovani, apoi coboară în serpentine largi  şi odihnitoare la livezile din lunca râului Caraş, iar apoi la apă, într-o frumoasă poiană cu iarbă, nuci şi izvor. Cheile Caraşului  reprezintă un circuit clasic al Banatului, parcurgerea lor făcând parte din zestrea elementară a  oricărui turist. La aceasta se adaugă şi accesibilitatea, poteca fiind uşoară şi la îndemână, la  şosea. Pornim voioşi de la pensiunea din vecinătatea podului de pe Caraş, imediat după  bifurcaţia spre Caraşova, la kilometrul 12,5 pe DN 58 Reşiţa-Anina. Voioşia se stinge repede:  avem două intrări în traseu, ambele marcate cu triunghi albastru, până la Prolaz. Prima,  urmând indicatorul de peste şosea. O potecă promiţătoare urcă puţin şi traversează la dreapta  spre versantul cheilor. Poteca este frumoasă, evită problemele de la primul stăvilar, dar este  năpădită de vegetaţie, neîntreţinută şi cam abruptă pe porţiuni. A doua potecă ocoleşte  pensiunea prin partea dinspre apă şi coboară abrupt la Caraş. Urcăm pe poteca largă de pe  malul apei, fără probleme până la primul stăvilar. Aici, dacă avem noroc găsim o scară şubredă  - pomană de la vreun localnic mai harnic şi inimos. Dacă nu, ocolim pe unde putem şi încercăm  o căţărare nu tocmai plăcută pe diedrul dintre versant şi stăvilar, cu plecare dintr-o baltă de  peste 30 cm adâncime. După ce ne exprimăm în gând cele mai nobile sentimente la adresa  administraţiei parcului, Romsilvei şi autorităţilor din Caraşova, mergem fără probleme până la al  doilea stăvilar, unde resturile unei scări de beton aproape surpate ne scoate cu greu pe partea  de sus a zăgazului. De aici poteca este bună, cu o variantă de ocolire pe versantul din dreapta  direcţiei de mers în caz de noroi sau apă mare. În câteva minute pătrundem pe poteca bună din  chei, Drumul Prolazului, potecă săpată pe alocuri în stâncă, sau suspendată pe terasamete de  bolovani, care deşi este neîntreţinută, are puţine porţiuni cu probleme. Dacă suntem începători,  vom avea grijă să ne oprim atunci când admirăm natura, poteca fiind în unele porţiuni la 10-20 metri deasupra bolovanilor din albie, o  cădere soldându-se în cel mai fericit caz cu o accidentare serioasă. În prima parte a cheilor, versanţii abrupţi lasă din loc în loc poieni  verzi, bune pentru popas sau campare de urgenţă, apoi versanţii se strâng şi devin spectaculoşi în dreptul cetăţii. În partea opusă se  pot vizita fără echipament special Peştera liliecilor, vizibilă din a doua poiană şi Peşterile de sub Cetate - un indicator de lemn, dacă  există, ne arată locul de trecere a apei spre peşteri. Poteca este destul de înaltă în versant, înaintarea pe lângă apă, acolo unde este  posibil, deşi este mai dificilă, oferă perspective mai ample şi mult mai mult spectacol, aviz fotografilor. Pe neaşteptate zărim în stânga  acoperişurile roşii ale puţinelor locuinţe rămase în poiana Prolazului, şi acestea având doar caracter temporar. Oamenii de aici, de  origine croată, care au multe amintiri de depănat din şi după Război, fac un lapte bătut delicios şi ţuică tare. Pentru a traversa la Prolaz, trecem Caraşul pe o punte  originală, din două cabluri: unul pentru mâini şi unul pentru picioare. Pentru a evita balansul, recomandăm menţinerea celor două cabluri tensionate, prin poziţia înclinată  pe spate a corpului. Cine nu poate, se descalţă şi trece Caraşul prin apă. După traversare menţinem direcţia de mers pe o potecuţă care urcă susţinut spre marginea  pădurii (est), unde prindem o potecă aproape orizontală care vine din dreapta, de la Comarnic, marcată sporadic cu triunghi roşu. Mergem cu ea spre stânga (nord),  traversăm un pârâiaş râpos, apoi urcăm susţinut pe sub stânci, pe o potecă splendidă, cu perspective frumoase înapoi spre Prolaz şi spre chei. Ieşim de pe brâneagul  dintre stânci spre nord într-o livadă cu sălaş, facem un ocol larg la stânga, în urcuş susţinut, pe poteca mai puţin clară. Ajunşi sus, la  linia de înaltă tensiune, perspectiva se deschide generos, atât prăpastia întortocheiată a cheilor Carasului, Caraşova, valea sinuoasă  a Caraşului până departe, la şosea. Arcuim împreună cu poteca, uşor la stânga, pentru a urca şi coborî cât mai puţin, în stânga  noastră pe stânci, ghicim Cetatea Caraşului. Ajungem la un gard, în stânga o potecă cu ceva semne de marcaj urcă la cetate, potecă  pe care o putem urma dus-întors, vezi descrierea primei părţi a duplexului, timpul adiţional de adăugat la durata traseului fiind de cel  puţin jumătate de oră. La dreapta, în coborâre, o variantă cu marcaj merge direct la şosea, la bifurcaţia (crucea) Iabalcea. Noi  continuăm varianta cea mai circulată prin strunga din gard, o coborâre scurtă şi abruptă la livadă, apoi poteci orizontale şi înierbate  prin livadă. Ţinem stânga printre doline, la o înşeuare, importantă răscruce de poteci. Stânga, în urcuş, înapoi spre Cetate, dreapta  spre Crucea Iabalcei, înainte (vest) se desfac două poteci: uşor la stânga o coborâre abruptă la apă într-o frumoasă poiană cu iarbă  şi izvor, iar în urcuş uşor, puţin spre dreapta, prin stânga dealului rotunjit din faţă, o potecă bine călcată, pe care ieşim în 10 minute la  şosea, la doi kilometri de coborâş pe asfalt până la  punctul de plecare.  Puncte importante GPS Intrare traseu cetate: 21° 52' 40.7460"  45° 12' 41.3525" 364m Livada cu sălaş: 21° 54' 00.7596"  45° 12' 39.2688" 470m Înşeuare: 21° 53' 05.7876"  45° 12' 38.5019" 346m Intrare cetate: 21° 53' 27.6353"  45° 12' 36.8722" 414m   Intrare Cheile Caraşului: 21° 52' 14.7360"  45° 12' 02.4984" 270m Prolaz: 21° 54' 31.0356"  45° 12' 08.3268" 340m Vedere spre dealul Zglăvac: sus este cetatea, la orizont Semenicul Bordei Poteca spectaculoasă pe marginea abruptului spre Cetate Ziduri păstrate peste secole Belvedere de la Cetate Stānci īn Cheile Caraşului Īnserare la īnceputul cheilor Peştera Liliecilor Oaza de linişte din Lunca Prolazului Ramificatie cetate: 21° 53' 24.0612"  45° 12' 41.9616" 446m