Un munte pentru Dumneavoastră Cheile Gîrliştei, obiectiv turistic relativ umbrit de vecinătatea Cheilor Caraşului, este o formaţiune  calcaroasă remarcabilă, atât prin lungime, cât şi prin varietatea peisajului. Regimul de rezervaţie  naturală ar trebui să ofere protecţie pe  întreg parcursul cheilor, în realitate rezervaţia este doar  pe hârtie, armele braconierilor se aud frecvent în zonă, mai ales la sfârşit de săptămână, iar  pârâul Gîrlişte transportă nestingherit spre vale deşeurile menajere aruncate în apă de-a lungul  oraşului Anina. Chiar dacă gunoaiele nu reuşesc să ştirbească din măreţia şi frumuseţea  peisajului, ele vor întrista cu siguranţă pe orice drumeţ conştient şi îl vor determina să lupte, prin  mijloacele pe care le are la dispoziţie şi prin exemplul personal, împotriva lipsei de civilizaţie,  lenei şi nepăsării semenilor şi autorităţilor. În trecut, pârâul Gârlişte a avut o soartă si mai  ingrată: apa lui era folosită pentru spălarea cărbunelui scos din mină. Apa devenea neagră şi  lipsită de viaţă. Pe parcursul cheilor s-au construit mai multe staţii de decantare, unele vizibile şi  astăzi, în care apa depunea surplusul de suspensii solide, dar culoarea neagră rămânea până la vărsarea în Caraş. Deşi mineritul a  fost aproape abandonat în zonă, după mai bine de un deceniu, bolovanii din albia pârâului mai au din loc în loc o tentă negricioasă.  Ca şi aspect general, cheile Gîrliştei încep chiar în aval de ultimele case din Anina, pe direcţia iniţială nord, prezentându-se cu abrupt  calcaros la stânga, cu peşteri greu de găsit şi cu impresionantele construcţii ale primei căi ferate din România (1863),  www.cfrtm.ro/calatori/tren_epoca.html, mult deasupra noastră arcuindu-se un viaduct semeţ, urmat de un tunel. Drumul se continuă  pe vechiul terasament de cale ferată forestieră, care lega mai de mult Anina de satul Gârlişte, direct prin chei, terasament folosit de  multe ori, în porţiunile în care acesta s-a conservat, şi de poteca noastră. Pe primii aproape 4 kilometri din Anina, se poate intra cu  puţină grijă şi cu o maşină mai nepretenţioasă. Următoarea porţiune a cheilor este mai dificil de străbătut, poteca având porţiuni  deteriorate, care ar necesita amenajări, dar cadrul natural este de excepţie, canionul îngust săpat de apă între versanţii calcaroşi  este uneori atât de întunecos, încât avem dificultăţi la fotografiere. Poteca săpată în stîncă, de multe ori la 20-30m deasupra pârâului  şi abruptul alb de calcar aproape continuu din stânga, ne menţin tonusul psihic necesar adaptării la un traseu care necesită multă  atenţie şi consumă cu viteză caloriile drumeţului. Singurul regret este că vegetaţia obturează mult din abrupt, pentru fotografi, un sezon cu puţine  frunze fiind mai mult decât indicat.  Pe măsură ce ne apropim de cotul mare, pereţii se strâng, se înalţă şi se împodobesc cu turnuri şi găuri de  peşteri, apa formează cascade zgomotoase şi răcoritoare. Cotul schimbă cursul apei spre vest, iar cheile sunt şi mai impresionante. După o  arcadă şi un tunel, la puţin timp, cheile dispar brusc şi ne trezim într-o înşiruire de poiene cu iarbă verde şi mare, simfonie de flori şi tot felul de  zburătoare. Generoase, plane, sunt ideale pentru odihnă şi picnic. Din păcate ele nu mai sunt accesibile pentru maşinile obişnuite, deoarece  drumul este deteriorat la intrarea în satul Gâîrlişte. În articolul de faţă dorim să vă prezentăm două trasee, care pot fi parcurse atât separat, cât şi  combinat. Aşa cum ne-am obişnuit, primul este un traseu scurt, uşor şi frumos, iar al doilea este de lungime şi dificultate medie, cu câteva porţiuni  care necesita un pic de experienţă, condiţie fizică şi psihică, echilibru şi picioare zdravene. Pentru varianta  mică, locul de pornire se află pe DN 58 Reşiţa-Anina, la km 61,2 (17,2 din Reşiţa). Recunoaştem locul uşor:  dacă venim dinspre Reşiţa: după un urcuş continuu  în serpentine, urcuşul se termină brusc cu o uşoaă tentă de  coborâre . La 500 m pe stânga se vede o casă, singura din regiune. Spre dreapta un drum frumos, înierbat,  şerpuieşte pe culme. Este drumul nostru. Dacă venim dinspre Anina, aceeaşi casă ne serveşte ca punct de  reper. Situată pe o porţiune aproape orizontală de şosea, înainte de coborâşul în serpentine spre Caraşova.  După circe 500 m se vede clar spre stânga un drum de culme înierbat. Lăsăm maşina la marginea şoselei, sau  mergem pe acest drum încă aproape 1,5 kilometri, şerpuind dreapta-stânga-dreapta-stânga printre doline mari.  Înainte de intrarea în pădure drumul începe să fie bolovănos. Doi cireşi puţin la stânga, pe  oferă umbră, loc de  maşină şi foarte frumos loc de popas, cu vatră de foc şi privelişte spre cea mai sălbatică porţiune a cheilor. Ne  putem apropia de abrupt, marginea lui fiind parcursă de o cărare. Fotografii nu vor regreta plimbarea. Ne vom  feri să coborâm pe ceea ce par a fi poteci, ele sunt periculoase şi nu ajung până jos. Singura potecă sigură de  coborâre din zonă este pe lângă bordeiul din dreapta, pe care o vom folosi cu predilecţie la urcare, fiind foarte  abruptă. Înaintăm în coborâre uşoară pe drumul clar conturat şi intrăm în pădure brusc, spre dreapta (N). Aici  încep şi semnele de marcaj cruce galbenă.   După circa 200 m suntem atenţi în stânga la o săgeată galbenă pe  un copac. Aici, trei sferturi spre stânga se desface o scurtătură a drumului de căruţă, şi, o dată şi jumătate la  stânga o cărare mai puţin vizibilă din cauza vegetaţiei, dar care devine imediat clară şi bine marcată. În aces loc,  traseul nostru are două variante până la intrarea în chei: varianta scurtă (A) şi varianta frumoasă (B). Varianta (A)  are o lungime totală de 8,4  kilometri şi se desfăşoară între 490m şi 250m altitudine. Timpul total de parcurs este 3-4 ore, plecând din şosea. Varianta (B) este mai lungă cu 4  kilometri, menţinându-se între aceleaşi limite de altitudine. Ambele variante au acelaşi grad de dificultate, necesită încălţăminte rezistentă la  bolovănişul din chei şi rezervă de apă pentru întreg parcursul. Varianta A. Din punctul în care părăsim drumul de căruţă, orientându-ne o dată şi  jumătate la stânga pe poteca marcată, începem o coborâre rapidă spre valea Gârliştei. Poteca este clară, Nu există probleme de orientare sau  porţiuni dificile. După 20-25 minute suntem în ultima poiană în aval de chei. Spre stânga, poteca largă, marcată binişor cu punct roşu se îdreaptă  brusc prin vegetaţie. Poiana este superbă ca loc de popas, mai ales primăvara. O mare de flori, fluturi şi  păsări, iarba verde crud şi apa neastâmpărată a Gârliştei ne reţin la un popas generos  Varianta B. Din  punctul unde poteca marcată cu cruce galbenă începe să coboare repejor la vale, noi rămânem aproape pe curba de nivel care  defineşte o scurtătură a drumului de căruţă. Continuăm în urcuşuri si coborâşuri lejere pe acest drum, care străbate o pădure de  stejari pitici, menţinându-se în apropierea abruptului  care defineşte defileul adânc al Gârliştei. Un pândar pentru vânătoare, o  hrănitoare pentru mistreţi sunt repere ca suntem pe druml cel bun. În această idee vom folosi poteca cea mai circulată şi vom evita  ramificaţiile spre dreapta. În zona cea mai înaltă, remarcăm că pădurea de stejari pitici este foarte interesantă, formele ciudate ale  copăceilor contrastând cu solul golaş, fără pic de vegetaţie, cu excepţia covorului de muşchi. Pănă aici se poate ajunge şi cu  vehicole de teren sau biciclete.  Nu peste mult începe coborârea rapidă spre sat, care se termină în centrul satului Gârlişte. În ultima  porţiune de coborâş, se văd primele case şi scurtături destul de abrupte, prin care putem să evităm coborâşul în sat. Indiferent pe  unde mergem, ne orientăm spre amonte şi urcăm pe nesimţite pe partea stângă a Gârliştei (în direcţia de  mers), printre poieni perfecte de picnic, cu orizontale, cu iarbă scurtă şi fără mărăcini, mărginite de pădure  deasă, în care cornul şi alunul sunt generos reprezentate. După un parcurs relaxant de mai bine de o  jumătate de oră prin poieni, ne întâlnim cu varianta A), char în faţa primelor stânci albe care revestesc  cheile Gârliştei. Ambele variante. La doi paşi mai sus încep stâncăriile cheilor, un mic pripor si întâlnim  terasamentul vechii căi ferate forestiere, din care s-au păstrat urme de poduri, întărituri şi zone late şi  orizontale, folosite de multe ori de potecă. Natura a fost foarte darnică în frumuseţi, stânci, pereţi abrupţi,  cascade, iar în luna mai, risipă de liliac înflorit cu parfum intens. În scurt timp ajungem la tunel, pe care îl  putem traversa sau ocoli, ambele variante fiind frumoase. După tunel, poteca este un pic mai accidentată  pe câţiva zeci de metri, apoi devine netedă, pe terasamant. În acest loc o potecuţă firavă urcă abrupt prin  pădure, iese la poiană şi ajunge după un efort consistent de 30-40 minute, în drumul de căruţă pe care ne-  am apropiat de traseu, la locul de picnic cu cei doi cireşi. Este singura variantă recomandată de ieşire din  chei, până după marele cot. Cei cu condiţie fizică o pot folosi la întoarcere. Poteca prin chei ne poartă mai  departe spre secţiunea spectaculoasă a marelui cot. Pereţi calcaroşi, turnuri se înalţă deasupra noastră.  Poteca este săpată în piatră, mult deasupra pârâului, o coborâre complicată la malul apei oferă subiecte interesante pentru fotografi. O platforma  netedă cu vegetaţie lasă loc plat pentru 2..3 corturi, cu grijă faţă de marginea dinspre apă, unde o verticală de peste 10 metri ne separă de apă şi  bolovani. La capătul dinspre amonte al platformei, o scurtă căţărare în coborâre ne obligă să ne întoarcem cu faţa spre stâncă şi să fim foarte  atenţi. Turiştii care au dificultate aici, trebuie să se întoarcă, deoarece în continuare vor trebui să străbată porţiuni şi mai dificile. Dacă se continuă  drumul, timpul de parcurs al traseului se măreşte corespunzător. Noi recomandăm întoarcerea pe varianta A), cu certitudinea că am văzut ce este  mai frumos şi mai spectaculos în cheile Gârliştei. Varrianta mare înseamnă parcurgerea integrală a cheilor Gârliştei, până în Anina, la DN 58.  Lungimea totală este de 15 kilometri, iar timpul de parcurs este de 4-5 ore. Altitudinile nu spun mare lucru, 490 m la start, 240 m la intrarea în  chei, 560 m la punctul final: deoarece la fiecare pas se urcă sau se coboară, diferenţa cumulată de nivel fiind mult mai mare. De la capătul  dinspre amonte al traseului mic, mai avem de mers între două ore şi jumătate şi trei ore şi jumătate, în funcţie de  capacităţile fizice şi starea potecii, efortul fiind mai mare în perioadele cu alunecuş. Teoretic drumul este relativ scurt şi  uşor, practic poteca este grea, deteriorată şi necesită efort constant în parcurgere. Mare atenţie la încălţăminte, care  este destul de solicitată în treimea mijlocie a cheilor. Apă se găseşte, mai puţin în perioadele de mare secetă. De la  platforma de la care am lăsat traseul mic, căţărăm un prag în coborâre, depăşim cu mare atenţie o ruptură de potecă,  atârnaţi de un cablu electric trecut printr-un piton ruginit, cu gânduri nu prea bune la administratorii rezervaţieie, care ar  trebui să întreţină poteca, apoi ne arcuim la dreapta (S), împreună cu cotul imens, având în jurul nostru peisaje de  excepţie. Sus, la stânga o pereche de peşteri se dibuiesc greu fără călăuză, în compensaţie drumul pe firul apei este  deosebit, mai ales prin sălbăticie. Poteca merge mult de-a coasta, prin noroiul alunecos, uneori este mai bine să  coborâm la firul apei. Un pârâiaş cu apă călâie ne taie calea: nu vom bea, găsim apă bună în câteva minute. O  potecuţă abruptă îl însoţeşte pieptiş peste grohotiş. Nu vom urca pe aici în nici o situaţie. Puţin mai în amonte, un izbuc generos cu apă  gustoasă ne îmbie la popas. În dreapta lui o potecă bună străbate versantul stâncos si iese pe iarbă deasupra pădurii. Ţinând uşor dreapta în  urcuş greu, sosim în ceva mai mult de jumătate de oră la casa singuratică din apropierea începutului de traseu, la şosea, variantă bună de  evadare din chei.  În continuare, peisajul alternează între  aspecte tipice defileelor stâncoase şi ale canioanelor înguste, pe care poteca le evită,  urcând mult pe versant. O nouă ruptură, ne obligă la o căţărare puţin mai dificilă, după care cheile încep să piardă din energia de relief.  Versantul drept, în sensul mersului, etalează abrupturi calcaroase impenetrabile, dar pe stânga pădurea ia treptat locul stâncilor. Terasamentul  se mută vis-a-vis, de unde mai multe izvoare măresc debitul  pârâului.  Terasamantul revine la noi şi se înalţă de la apă, împreună cu poteca. Ajungem la o  răscruce cu urme de maşini, stânga la sălaşele din Poiana cu Cireşi, dreapta la stâne, peste  pârâu, înainte pe drumul accesibil auto spre Anina. Coborâm cu drumul la apă, lăsăm la stânga  o potecă lată care iese în jumătate de oră la şosea şi ieşim repede la larg, printre case, având  la dreapta construcţiile feroviare de care am amintit mai la început, o haldă imensă de steril, şi  în sfârşit Anina, oraş cu contraste interesante, pe care le veţi remarca şi dumneavoastră, dar nu  le comentăm aici. Prindem asfaltul pe strada Teilor şi ieşim la şosea lângă benzinărie, la 13,5  kilometri pe şosea de la punctul de plecare. Dacă nu am organizat altfel, ne întoarcem la  punctul de start al traseului cu "ia-mă, nene!" (în Anina nu sunt taxiuri!)... Rezumat: foarte  frumos, un pic mai greu decât ne-am aşteptat, extrem de sălbatic. Revenim la toamnă pentru  fotografii.     Puncte importante GPS Intrare traseu DN 58: 21° 51' 36.0540"  45° 10' 14.1060" 490m Şosea, Anina: 21° 51' 37.7343"  45° 05' 47.9435" 550m Început varianta A: 21° 50' 31.8120"  45° 10' 12.6156" 408m Început chei: 21° 50' 07.6830"  45° 09' 50.9760" 255m Sat Gîrlişte, capătul dinspre chei: 21° 49' 13.0368"  45° 10' 24.0600" 220m Izbuc: 22° 24' 35.1756"  44° 50' 46.9788" 217m La portiţă... Sălbăticie... DN 58 este una dintre cele mai frumoase şi bine īntreţinute şosele Singura avertizare de pe tot traseul asupra unei posibile rezervaţii naturale Hrănitoare pentru mistreţi Prin pădurea de stejari pitici Ultima poiană īnaintea intrării īn chei, nici un semn despre ceea ce va urma... Perioada liliacului Poteca Mici cascade īnsoţesc tot traseul La tunel La capătul cheilor dinspre amonte, sub calea ferată Oraviţa-Anina Cincinalu-n patru ani şi jumătateee...