Un munte pentru Dumneavoastră Cursul inferior al văii Pecinişca este, după părerea noastră, cel mai accesibil traseu cu caracter alpin din munţii Mehedinţi. Deşi are un debit  relativ modest mai tot timpul anului, pârâul Pecinişca este un afluent important al Cernei din jumătatea sudică a munţilor Mehedinţi, colectând  apele de pe aproape 6 kilometri pătraţi de versanţi împăduriţi. În treimea inferioară, mai multe pârâiaşe temporare cu versanţi puternic  înclinaţi şi albie îngustă îşi strâng apele pentru a forma Pecinişca - o vale puţin mai largă, care taie mai  la început un mic pinten calcaros, apoi se domoleşte spre intrarea în chei, într-o frumoasă poiană cu  sălaş. Pe parcursul cheilor, pârâul străbate un interesant  traseu subteran, greu de vizitat, se pierde în  grohotiş, spre a ieşi dincolo de chei sub forma unei frumoase salbe de izbucuri. De aici relieful se  cuminţeşte, lăsând loc de drum şi de case pe lângă albia adâncă, loc din ce în ce mai generos, pe  măsură ce ne apropiem de confluenţa cu Cerna, în centrul vechi al satului Pecinişca.  Satul Pecinişca  se află pe Valea Cernei, în aval de staţiunea turistică Băile Herculane. Pentru a ajunge aici, de la  intersecţia E70 cu DN67D Herculane - Baia de Aramă (imediat la sud de intrarea în Băile Herculane),  parcurgem DN67D puţin peste un kilometru, până la podul peste Pecinişca, loc unde putem parca  maşina lângă marginea apei. Traseul prezentat aici are o lungime totală de 4,9 kilometri, dintre care  2,6 pe drum de ţară (se poate parcurge şi cu maşina, dar nu are rost), iar restul are un caracter alpin  uşor, fără dificultăţi deosebite, atât ca efort, cât şi ca orientare. Este accesibil tot timpul anului, mai  puţin rarele perioade cu zăpadă multă. Pe umezeală sau alunecuş, fără o încălţăminte adecvată ne  putem uşor accidenta. Deşi suntem mai tot timpul pe marginea apei, recomandăm să avem un recipient cu apă de băut. Deşi în amonte de chei nu sunt aşezări umane,  parcursul pârâului este lung şi poate fi poluat de animale. Durata traseului pe vreme bună este sub două ore, plus timpii de popas şi fotografiere. Marcajul este vechi,  inconsistent şi haotic, dar nu este necesar: nu avem cum şi unde să ne rătăcim. Ne va ajuta totuşi  de câteva ori în chei, pentru a găsi drumul  cel mai sigur printre stânci. Începutul traseului se află la altitudinea de 180m şi vom urca aproape 200 m diferenţă de nivel, dintre care 120 pe  drum. începem să urcăm pe strada Pecinişca, fără prea mult efort, printre casele din ce în ce mai rare, remarcând relativa izolare în care  trăiesc localnicii, la nici doi kilometri de drumul european şi de  gară. Ultima gospodărie din dreapta ne atrage atenţia prin numărul mare de  animale, printre care şi o colecţie de câini părăsiţi, care şi-au găsit aici adăpost şi hrană, graţie hărniciei şi  bunătaţii  proprietarilor. Mai un pic şi ajungem la chei, nu foarte înalte, dar spectaculoase prin sălbăticia  lor. Spre stânga se desface un drum foarte frumos, care urcă din greu  la cruce şi la sălaşele din Ferigari,  pentru ca apoi sa iasă în creasta principală: drum lung şi nu foarte uşor, pe care îl vom parcurge vara,   când este ziua mai lungă. În faţa noastră, sus, se ghiceşte intrarea unui tunel, acum inaccesibil turiştilor,  despre care putem afla amănunte de la localnici. Noi urcăm cărarea pe pragul bolovănos până la nivelul  cheilor. În faţa noastră se dezlănţuie imediat haosul de stânci pe care poteca le traversează cu  înţelepciune. Peisajul este măreţ, dar puţine locuri se lasă fotografiate, poziţia, lumina, contrastul, totul  ne dezavantajează. Ca idee generală, poteca trece prin locuri foarte strâmte, pendulând între versanţi: o  vom căuta cu atenţie, pentru a evita capcana grohotişului greu de străbătut. În partea superioară, un pic  de urcuş mai susţinut ajută poteca să ţină pasul cu cascadele subterane ale pârâului. Dacă nu este  alunecuş şi avem îndemânare la picioare, ne putem apropia sau chiar coborî la parcursul subteran al  Pecinişcăi. Merită. Un ultim hop şi suntem sus, în poiană. Poteca nu este prea circulată şi lăstărişul este  deranjant pe următorii metri.  Traversăm apa şi intrăm în poiana largă cu sălaş. Pe versantul opus se ghicesc vechi  poteci, acum necălcate şi invadate pe alocuri de vegetaţie, poteci deosebit de frumoase care ne poartă sus, la  drumul spre Ferigari. Tot înainte pe firul apei, câteva poteci rar circulate dar încă bune, ne poartă pe cele trei  pârâiaşe din care se formează Pecinişca, precum şi pe crestele dintre ele, la drumul principal de creastă. Din păcate  în partea superioară potecile se pierd, dar se poate urca pe oriunde, pădurea fiind în general rară şi solul curat. Noi  nu mergem mai departe în amonte, ci  ne orientăm spre dreapta, pe poteca largă ca o alee prin pădure, care urcă  uşor, de mai sus de sălaş spre N-NE, aproape în direcţia din care am venit. Peste câteva minute ajungem la cota  maximă a traseului. Aici turiştii fără rău de înâlţime pot merge spre dreapta, la un punct de belvedere deasupra  cheilor. Continuăm în coborâş vârtos pe oricare din variantele din faţa noastră, care se vor întâlni mai jos. Dacă nu  este alunecuş, poteca din dreapta oferă cele mai frumoase perspective asupra cheilor. Ajungem deasupra zonei cele  mai spectaculoease din chei, jos se strecoară printre stânci poteca parcusă de noi acum o jumătate de oră. De aici  înainte părăsim abrupturile stâncoase şi coborâm spre stânga într-un vâlcel, care ne scoate în câteva minute de  coborâş  la capătul drumului de ţară pe care am urcat. Cel mult într-un sfert de oră vom poposi relaxaţi în punctul de  plecare, la capătul unei excursii frumoase, în care raportul efort / satisfacţie a fost evident în favoarea noastră.  Puncte importante GPS Satul Pecinişca În afara timpului Căutând intrarea în tunel... La intrarea în poiana cu sălaş Haos de stânci în cheile Pecinişcăi Poteca se strecoară prin locuri neaşteptate. Cascadele de pe traseul subteran al pârâului Pârâul Pecinişca în miezul iernii. Început traseu - DN 67D: 22° 24' 06.0948"  44° 51' 25.1388" 178m Poiana cu sălaş: 22° 24' 54.0540"  44° 50' 38.'4036" 667m